Dragă Moș Crăciun, 

Eu sunt Andrei și am șapte ani. Am fost cuminte și anul ăsta, știu că oamenilor mari le place să audă asta, dar să știi că am fost cuminte doar în cazul în care cumințenia asta nu are vreo legătură cu nevoia mea de a descoperi lumea. Curiozitate parcă îi zic oamenii mari când încearcă ei să găsească vreun cuvânt pentru orice lucru pe care îl facem. Eu nu i-aș zice chiar așa. Când colorez frunzele cu albastru în loc de galben nu sunt curios, sunt creativ. Să nu crezi că nu știu ce culoare au frunzele. Când îmi iese câte un de ce la începutul fiecărei propoziții, nu sunt doar curios, sunt fericit. Pentru că știu că în afară de poveștile scrise în cărți, oamenii mari mai au multe povești pe care-ar putea să mi le spună. Când fac lego și nu respect pașii, nu sunt doar curios, sunt curajos. Pentru că știu că pot și singur și am atât de multe idei, nu pot să le las să se piardă. Oricum, pare că oamenii mari au nevoie de ghidaj și pași pentru orice lucru, ceva cu zona de confort parcă, eu mă descurc deocamdată și fără. 

Deci, asta am stabilit. Sunt creativ, fericit, curajos și poate și curios, iar dacă a fi cuminte nu le exclude pe toate astea, sunt și cuminte. Revenind la lucruri mai serioase, nu prea știu să-ți zic ce-mi doresc anul ăsta. Poate un lego, poate o carte, poate un roboțel. De fapt, știi ceva, poți să îmi aduci ce vrei tu, dar să știi, fără să te superi, că până la anul, orice lucru mi-ai aduce va ajunge într-o cutie cu alte jucării pe care le primesc în timpul anului. Aș putea să ți le dau înapoi Crăciunul viitor, să le dai altor copii, să se bucure de ele. 

Și oricum, dacă vrei să fiu foarte sincer, îți scriu ție doar pentru că știu sigur că asta e meseria ta, să faci jucării pentru copii și să le mai și citești scrisorile. Ai mult timp, Moș Crăciun, dacă poți să citești atât de multe scrisori de la copii. A, mi-a venit o idee, în loc de jucării anul ăsta, n-ai cumva nevoie de ajutor acolo la tine? Nu angajezi oameni? Mi-ar plăcea să îi angajezi și pe mami și tati. Nu să îi pui neapărat să facă jucării, dar măcar să citească scrisori. Măcar pe a mea. Atunci scrisoarea mea ar suna cu totul altfel. 

Ar fi cam așa. Dragă mami și tati, am fost creativ, fericit, curajos și poate și curios și anul ăsta. N-am stat prea mult împreună, deci, nu știu sigur dacă ați observat, așa că m-am gândit să vă spun eu. Anul ăsta m-am gândit că-mi doresc să fiu pictor când o să mă fac mare, îmi place mult să desenez. Anul trecut mi-am dorit să fiu doctor, cine știe ce-o să-mi doresc și la anul, dar ar fi bine să știți. Anul ăsta m-am uitat mult la desene și voi ați crezut că-mi place prea mult să stau la televizor, dar să știți că, de fapt, mie-mi place să aud poveștile din când în când, nu doar să le citesc. Și dacă voi n-aveți timp, le-ascult pe cele din desene, dar să n-aveți vreun dubiu, le-aș lăsa oricând dacă ați avea voi timp să-mi citiți. Anul ăsta, cățelul Puf aproape a-nvățat să danseze, pe roboțel l-am învățat eu să meargă din tabletă, iar pe Scufița Roșie încă o salvează tăietorul de lemne din burta lupului. 

Acum, că știți ce s-a mai întâmplat, să știți că nu-mi doresc jucării. Mi-am consumat deja dorința, în caz că vă întrebați de ce ați ajuns în Laponia, lângă Moș Crăciun. Eu mi-am dorit să vă angajeze și pe voi un pic, ca să fiu sigur că-mi citiți și voi scrisoarea. Altfel, ați fi fost obosiți după o zi de muncă și nu știu dacă ar fi ajuns și la voi. Mi-a venit o idee. Pe 25 decembrie, când n-o să găsesc nimic sub brad, putem să luăm un joc din cutie și să ne jucăm împreună? Asta ar fi o dimineață de Crăciun chiar frumoasă. 

Cu drag, 

Andrei.